TP-LINK completează gama de camere IP cloud cu primul său model HD

23.03.2016


TP-LINK completează gama de camere IP cloud  cu primul său model HD

TP-LINK, lider global în inovarea de soluții de rețea pentru utilizatori casnici și întreprinderi mici și mijlocii, a adus în România cea mai nouă și mai performantă soluție din gama camerelor de supraveghere IP, modelul NC250. Camera are un design compact și oferă conexiuni prin cablu și/sau wireless N 300Mbps, pentru a transmite în timp real, fără întreruperi, conținutul filmat, direct pe telefon sau laptop. NC250 are și funcție de range extender, astfel încât să ofere o acoperire optimă a rețelei wireless în orice colț al locuinței. Camera filmează HD, oferind imagini clare, pe timp de zi și de noapte, cu ajutorul tehnologiei Night Vision, care asigură vizibilitate optimă în întuneric până la o distanță de șase metri.


NC250 v2

Tehnologia de compresie video avansată H.264, care reduce cu până la 80% dimensiunea fișierelor video fără a le altera calitatea, asigură transmiterea de imagini la rezoluție HD pe tablete și smartphone-uri.

Camera se instalează foarte ușor pe laptop sau pe smartphone cu ajutorul aplicației tpCamera , în timp ce serviciul TP-LINK Cloud permite vizionarea în timp real a imaginilor, indiferent de locație.


NC250


În cazul detectării mișcării sau zgomotelor, camera trimite automat notificări pe e-mail sau FTP. Pe lângă performanța video HD, NC250 oferă streaming audio foarte bun cu ajutorul microfonului încorporat, fiind foarte potrivită pentru supravegherea locuinței pe timpul vacanțelor, sau în utilizarea de zi cu zi pentru monitorizarea copiilor aflați în grija bonelor, monitorizarea animalelor de companie sau a sediilor de birouri.