Mobile World Congress 2016: Dispozitive TP-LINK care asigură streaming 4K

23.02.2016


Mobile World Congress 2016: Dispozitive TP-LINK care asigură streaming 4K

TP-LINK, lider global în inovarea de soluții de rețea pentru utilizatori casnici și întreprinderi mici și mijlocii, prezintă mai multe soluții de rețea și dispozitive dedicate locuințelor inteligente în cadrul Mobile World Congress, eveniment ce se derulează în perioada 22 – 26 februarie a.c., la Barcelona.

Wi-Fi mobil din viitor

TP-LINK anunță cel mai nou și mai rapid Mi-Fi, routerul 4G M7650, ce integrează LTE Cat11 și care asigură rate de download LTE de până la 600Mbps și posibilitatea de a partaja conexiunea cu până la 32 de dispozitive. Conectivitatea avansată asigură astfel viteze de până la șase ori mai mari decât conexiunile LTE standard.


M7650


E suficientă introducerea SIM-ului în router pentru a avea la dispoziție două benzi wireless și viteze de până la 300Mbps în banda de 2,4GHz și 867Mbps în banda de 5GHz. Cu ajutorul acumulatorului de 3000mAh încorporat, routerul portabil asigură autonomie pe durata întregii zile.

Becuri, prize și întrerupătoare inteligente

TP-LINK are noutăți și din gama dispozitivelor pentru locuințe inteligente. Este vorba despre priza inteligentă HS110, întrerupătorul inteligent HS200, dar și de două modele de becuri inteligente cu LED, LB120 și LB130.

Becurile se conectează la rețeaua Wi-Fi din locuință fără a avea nevoie de alte echipamente hardware sau de o instalare specială. Cele două becuri inteligente permit controlarea sistemului de iluminare din locuință întrucât se pot programa pentru aprindere/stingere automată și permit reglarea intensității luminoase.

bec inteligent


Ambele becuri inteligente au un sistem de monitorizare a energiei și oferă informații detaliate despre perioada în care becurile au fost aprinse și cât au consumat. Nu în ultimul rând, sunt soluții eficiente, un bec LED de 800 de lumeni consumând mult mai puțin decât echivalentul său de 60W și poate crea iluminare ambientală într-o varietate de culori.

Priza inteligentă HS110 cu sistem de monitorizare a energiei permite controlul de la distanță al accesului la electricitate pentru dispozitive electronice și electrocasnice.

Priza inteligenta


HS200 este un întrerupător inteligent de curent electric ce permite gestionarea programată și/sau remote a iluminării locuinței. Toate cele patru soluții pot fi gestionate cu ajutorul aplicației Kasa app, compatibilă cu iOS și Android.

Intrerupator inteligent


Totodată, pot fi controlate cu ajutorul comenzilor vocale folosind Amazon Echo, disponibil separat.

Soluții inteligente de supraveghere

TP-LINK lansează două noi camere cloud Wi-Fi 300Mbps, care filmează HD pe timp de zi și de noapte:** NC450 și NC260**. Cele două modele sunt potrivite atât pentru monitorizarea locuinței, cât și a biroului. Ambele au capabilități de schimbare automată zi/noapte, compresie H.264, rezoluție HD 720p, slot Micro SD pentru până la 32GB și senzor CMOS de 1/4”, iar modelul NC450 oferă și funcții pan și tilt (Pan: 300⁰, Tilt: 180⁰) pentru o acoperire optimă a zonei supravegheate.

Filmarea pe timp de noapte asigură claritate și imagini detaliate la o distanță de până la 5 metri în cazul modelului NC260 și de până la 8 metri în cazul modelului NC450. Funcțiile de detecție a sunetului și a mișcării asigură un nivel optim de securitate, prin faptul ca dispozitivele trimit automat notificări/alerte pe e-mail sau către aplicația din telefon. Nu în ultimul rând, camerele sunt foarte ușor de instalat și de administrat cu ajutorul aplicației tpCamera, disponibilă atât pentru iOS cât și pentru Android, iar cu ajutorul funcției de repeater wireless 300Mbps ambele camere pot extinde acoperirea Wi-Fi a rețelei deja existente.

Archer VR2600v – Soluție all-in-one

TP-LINK lansează, de asemenea, cel mai rapid modem VDSL cu serviciu VoIP, capabil să asigure rate de transfer de 2600Mbps - Archer VR2600v. Modemul dispune de Multi-User MIMO, tehnologie wireless 11AC cu 4 stream-uri și integrează un procesor dual core de 1,4GHz, pentru a asigura o conexiune Wi-Fi fluentă, capabilă să suporte activități cu un consum ridicat de bandă, cum ar fi gaming online multi-player și streaming la rezoluție HD. Modemul VDSL integrat și capabilitățile VoIP fac din Archer VR2600v unul dintre cele mai puternice și adaptabile routere-modem de pe piață, capabile să ofere Internet, VoIP și servicii DECT pentru până la 6 telefoane fără fir sau CAT-iq 2.0. Archer VR2600v este compatibil cu generațiile anterioare de conexiuni DSL. Pentru un plus de versatilitate, portul WAN Gigabit permite conectarea la Internet direct prin cablu de rețea de la ISP sau de la modemuri pentru fibră, ceea ce înseamnă că facilitează conectarea la rețeaua oricărui ISP, în orice mod.

Una dintre cele mai importante inovații este kit-ul powerline cu 2 porturi Gigabit AV2000 TL-PA9020P KIT care transformă orice circuit electric într-o rețea capabilă să suporte rate de transfer de 2000Mbps, în orice colț al locuinței. Set-up-ul se face ultra-rapid și sunt compatibile cu PC-uri de ultimă generație, televizoare inteligente, console de gaming. Totodată permite streaming-ul de clipuri 4K, concomitent cu descărcarea de fișiere mari și sesiuni de gaming online. Cu două porturi Ethernet Gigabit disponibile pe fiecare adaptor al kit-ului, soluția powerline permite conectarea simultană a mai multor dispozitive prin fir. Tehnologia 2x2 MIMO combinată cu tehnologia Beamforming asigură funcționarea eficientă a rețelei, chiar pe distanțe mai mari.Tot din gama adaptoarelor powerline, TP-LINK prezintă alte două modele – TL-WPA8630P și TL-WPA8730. TL-WPA8630P integrează tehnologia 802.11ac pentru a crea rețele Wi-Fi dual-band super rapide.

Cu viteze de până la 300Mbps în banda de 2,4 Ghz și 867Mbps în banda de 5GHz, TL-WPA8630P asigură rețele stabile capabile să susțină streaming video HD și gaming online. Standardul HomePlug AV2 asigură viteze de transfer de până la 1200Mbps pe rețeaua de electricitate. Funcțiile Wi-Fi Clone și Auto-Sync facilitează crearea unei rețele extinse, fără întreruperi. Astfel, cu ajutorul Wi-Fi Clone, TL-WPA8630P preia automat numele rețelei (SSID) și parola routerului, printr-o simplă apăsare de buton, creând o rețea unificată și securizată. Funcția Auto-Sync permite adaptoarelor powerline adăugate să adopte automat setările rețelei wireless de la adaptoarele powerline Wi-Fi existente. Modelul TL-WPA8730 oferă viteze combinate în cele două benzi de până la 1750Mbps, fiind în același timp compatibil cu standardul HomePlugAV2 care permite transferul de date pe rețeaua electrică la viteze de până la 1200Mbps, pentru a beneficia productivitate maximă și divertisment nelimitat. Tehnologia 2X2 MIMO cu Beamforming contribuie la eficiența rețelei pe suprafețe extinse.